Eldrive România a ajuns la 700 puncte de încărcare și introduce un sistem de abonamente lunare

August 12, 2025
Share

Eldrive România a ajuns la 700 de puncte de încărcare pentru mașini electrice, față de 600 câte existau în luna mai din acest an. Cele 100 noi puncte de încărcare acoperă zone geografice din România în care Eldrive n-avea prezență până acum, dar și diversifică posibilitățile de încărcare în zone deja acoperite. Eldrive România a depășit 25.000 utilizatori și lansează două abonamente, care permit încărcare la costuri mai mici.

„Avem o acoperire națională mai bună ca oricând și toate eforturile noastre se concentrează pe a instala noi stații de încărcare pentru mașini electrice la nivelul întregii țări. Ne apropiem cu pași repezi de obiectivul nostru de a avea 1.000 de puncte de încărcare Eldrive la nivel național, până la final de 2025”, a declarat Camelia Popescu, Country Manager Eldrive în România.

Concomitent cu atingerea numărului de 700 de puncte de încărcare în țară, Eldrive România lansează și un sistem de abonamente. Sunt disponibile două tipuri.

Primul este Eldrive Smart, costă 29 Lei/lună și permite încărcarea la un cost de 1,9 Lei/unitate. Al doilea este Eldrive Pro, costă 55 Lei/lună și permite încărcarea la un cost de 1,75 Lei/unitate. Aceste prețuri sunt valabile pentru primele 250 unități încărcate, după care tariful revine la valoarea standard, adică 2,55 Lei/unitate. Toate valorile includ TVA.

Pentru o mașină electrică pretabilă la drum lung, cu o baterie de circa 75 kWh, amortizarea abonamentului Eldrive Pro (55 Lei/lună) se realizează chiar de la primul plin.

Cu Eldrive Pro, plinul (75 kWh) costă 131,25 Lei. Fără abonament costul este 191,25 Lei.

Pentru o astfel de mașină, cele 250 unități permise la preț redus în abonamentele Eldrive Smart și Eldrive Pro asigură peste trei plinuri ale bateriei. Iar cu aceste trei plinuri utilizatorii pot parcurge între 1.000 și 2.000 km – în funcție de viteză, tipul de drum, condițiile meteo, stilul de condus și tipul de autovehicul electric.

Pentru mașinile mai mici, de oraș, care sunt de obicei echipate cu baterii mai mici (circa 30 kWh), abonamentele Eldrive permit peste opt plinuri efectuate la un cost mai redus.

„Am dimensionat aceste abonamente astfel încât minimum 12.000 km, mergând până la 24.000 km, pot fi parcurși de un utilizator, anual, la costuri mai mici cu circa 20% față de prețurile standard, fără abonament”, a explicat Camelia Popescu.

Față de tariful standard (2,55 Lei/unitate), clienții care alimentează 250 unități pe lună economisesc 133,5 Lei (lunar) când folosesc abonamentul Eldrive Smart, respectiv 145 Lei (lunar) când folosesc abonamentul Eldrive Pro.

Astfel, economiile sunt de 1.602 Lei (Eldrive Smart), până la 1.740 Lei (Eldrive Pro), pe an.

„Prin aceste abonamente ne dorim să fidelizăm și mai mult cei 25.000 utilizatori pe care îi avem în România și să compensăm, prin volum de încărcare mai mare, creșterile prețurilor la energie și TVA care au loc în această perioadă”, a spus Camelia Popescu. Instalările de stații de încărcare pentru mașini electrice au fost posibile, într-un ritm susținut în 2025, mulțumită parteneriatelor durabile pe care Eldrive România le-a semnat cu firme puternice prezente în țară, precum Square 7, Antares și Cometex (Altex).

Descarcă aplicația Eldrive România, pornește la drum și bucură-te de mobilitate fără griji!

📲App Store

📲Google Play

Share

Publicații conexe